DATA POSTĂRII
Octombrie 11, 2025
AUTOR
Oraș? Regiune? Strugure? Vin?
4 de DA 
Sperăm că după un tur de forță în Piemonte și Toscana, aici sperăm să putem să lăsăm puțin garda jos și să ne relaxăm.
Dacă la primele 2 regiuni am ales cazări la vreo 30 km distanță de cele mai importante atracții, de data aceasta, intenția ne-a fost să ne luăm cazare fix în mijlocul acțiunii, și anume: în orășelul Valdobbiadene.
Mi-aduc aminte cât de atent verificam locațiile, atât pe booking cât și pe site-urile hotelurilor, apoi simulări pe google maps, ca să ne asigurăm că putem de data aceasta să renunțăm la mașină și să mergem pe jos la podgorii, enoteci și restaurante.
Realitatea a fost ușor diferită însă veți vedea pe parcurs 
Prosecco di Valdobbiadene
Peisaj montan cu plantații de vin și case tradiționale în zona de munte.
INCEPUTURILE (celui mai popular vin spumant)
Ca și în alte articole, mi s-a părut prea interesantă originea numelui „prosecco” să nu v-o împărtășesc.
Lingvistic vorbind, numele original se pare că are rădăcini slave: „prosek” (poate din cauza proximității de Slovenia) și înseamnă tăietură în lemn sau deschizătură.
Putem face diverse asocieri cu posibile defrișări de pădure pentru a se planta vița de vie.
Geografic, suntem în nord-estul Italiei, în orășelul numit „Prosecco”, aflat în regiunea ulterior denumită la fel, între Friuli Venezia Giulia și Veneto.
Vă spuneam că „prosecco” este atât regiune, cât și oraș, strugure și vin, însă nu tot timpul a fost așa.
Surprinzător sau nu, însă strugurele își schimbă numele din Prosecco în Glera de abia în 2009 la dorința autorităților italiene de a-și proteja cât mai mult zona cu indicație geografică „Prosecco” DOC / DOCG.
Se pare că vecinii sloveni începuseră și ei să cultive Glera și să-l comercializeze ca Prosecco însă Italienii s-au încăpățânat și au aplicat metoda francezilor care își protejaseră prețioasa șampanie.
Adică: șampania se poate produce și comercializa cu numele de „champagne” doar dacă e produsă în regiunea cu același nume din Franța.
Așa și Prosecco – nu putem avea prosecco din altă zonă, regiune sau chiar țară dacă nu provine din zona cu același nume.
Celelalte vinuri spumante se pot numi: cava, cremant, franciacorta, cap classique, s.a.m.d (va urma un articol cu diferențele)
Și totuși, Glera se cultivă aici din perioada romanilor și undeva prin anii 1700 începe să se perfecționeze încât ajungem azi la un sistem complex de clasificare.
Deși incredibil de accesibil, popular, prietenos la preț și foarte „băubil” (cum ne place nouă să spunem) cum alegem un Prosecco de bună calitate?
Din punct de vedere nivel de calitate avem așa:
Prosecco
Strugurii sunt cultivați în zona Prosecco care se întinde pe o suprafață foarte plată de approx 28.000 ha, între Veneto și Friuli Venezia Giulia
Prosecco Superiore DOCG cu 2 subzone mult mai mici dar de înaltă calitate:
Valdobbiadene Conegliano Prosecco Superiore DOCG (capitala „prosecco” cu doar 8710 ha, unde găsim multe dealuri terasate și pante abrupte (rive), expunere sudică, elevație ridicată, temperaturi mai joase…ceea ce duce la aciditate mai pronunțată, arome mai elegante și proaspete de măr, pepene galben, flori albe de câmp, salcâm).
Asolo Prosecco Superiore DOCG (arie și mai restrânsă în jurul orașului Asolo)
Valdobbiadene Conegliano Prosecco Superiore Rive DOCG
Proveniență exclusivă dintr-una din acele pante de care vă povesteam, sunt doar 43 în total.
Valdobbiadene Conegliano Prosecco Superiore DOCG Cartizze
Echivalentul Grand Cru al Prosecco, și anume doar 107 ha de viță de vie atent poziționate pe anumite pante, cu cea mai bună expunere și sol.
Ce conține Prosecco?
Un alt aspect similar cu șampania, Prosecco este de fapt un blend, dominat însă de un soi de strugure numit Glera (înainte numit Prosecco).
Regula spune că orice Prosecco trebuie să conțină min 85% Glera, iar restul de 15% fie din soiuri locale albe precum Perrera, Bianchetta, Verdiso sau chiar și internaționale de gen Chardonnay sau Pinot Blanc sau Grigio.
Strugurele Glera adoră diferențele de temperatură, ploaia dar și expunerea la soare, pantele (în italiană „rive”) și un sol lutos, plin de marnă și sedimente marine. Tocmai de asta se simte cel mai bine în terroirul de „acasă” din Valdobbiadene Conegliano.
Don’t worry, there’s no sugar? Sau? 
Prosecco are nevoie de zahăr pentru că drojdia să poată declanșa procesul de fermentație și pentru că dioxidul de carbon să ne dea acele bule după care suntem toți înnebuniți.
Gusturile sunt subiective insa doar ca fapt divers, puteti descoperi nivelurile de zahar din prosecco -》decodând dozajul (aka nivelul de zahar în spumante).
Cum se produce?
Ca și șampania, prosecco este un vin spumant, avem 2 fermentații însă metoda de producție este una mai modernă și mai eficientă din punct de vedere cost, numită metoda Charmat sau Martinotti (dacă tot e vin italian avea sens să aibă și numele unui italiano vero nu? 
)
Practic a 2-a fermentație se produce în tancuri de oțel (nu în sticlă ca în cazul șampaniei) iar între minim 30 de zile până la 6 luni (dacă sunteți curioși de proces aveți aici detaliile – 》how prosecco is made).
Dar destul cu teoria… trecem la:
CAZARE & ÎMPREJURIMI
Vă povesteam la început cât de „atenți” am fost să ne asigurăm că mergem cât mai mult pe jos și cum ne imaginăm noi că vom cutreiera fericiți aleile orășelului, cum facem „winery hopping” toate podgoriile fiind (pe hartă cel puțin) una lângă alta.
Realitatea a făcut ca atunci când am ajuns efectiv în Valdobbiadene să realizăm cât de diferit e relieful față de Piemonte și Toscana: munți și dealuri înalte dramatic terasate, chiar zăpadă pe alocuri, temperaturi mai joase, vânt mai puternic și ploi.
Gazda agropensiunii unde ne-am cazat (Agriturismo Prà dell’Ort – Wishing Wellness) ne-a recomandat cu căldură … mașina 
pentru deplasări la crame, mersul pe jos în zonă intrând în categoria sporturilor „extreme” (aveam un deja-vu cu tanti din Vouvray care același lucru ne spunea așa că am decis să ignorăm toate sfaturile 
).
Și uite așa o luăm agale, doar ca să constatăm după max 5 minute de la hotel că ni se terminase trotuarul iar margine de drum nu prea era.
Mașinile treceau neîntrerupt pe lângă noi într-un stil foarte „sportiv” (latino style) iar eu îmi imaginam deja cum o să ajung roadkill.
Vedem semnul cu Valdobbiadene după alte 15 minute de mers offroad și, deși de regulă mă bucur când văd astfel de semne (a se vedea pozele de colecție 
deja tradiție) nu prea înțelegeam de ce doar acolo era semnul 
pentru că noi eram deja în Valdobbiadene. Sau?
În realitate am constatat că Valdobbiadene e de fapt ca un fel de comună mai mare cu mai multe sate (e oraș tehnic dar înțelegeți ce vreau să zic). Și da, noi stăteam practic într-un sat aparținând de comună.
Drumul continuă cu derularea altor scenarii mai mult sau mai puțin macabre și cu promisiunea solemnă că nu ne vom mai plânge vreodată de Dealu Mare sau România în general cum că nu s-au gândit la strategii și trasee viticole mai elaborate și că nu legau podgoriile între ele astfel încât să fie facil turiștilor să le viziteze.
Well… în „Prosecco land” n-aveai nici trotuar
Pe drum nu putem să nu căscăm ochii în stânga și dreapta la colinele verde-crud, terasate și pline ochi cu viță de vie … extrem de înaltă 
(pare deja un tipar: cu cât e mai călduroasă zona, cu atât vița e mai mică, frunze mai puține, ciorchini 3 poate 5 însă în zone mai friguroase planta e foarte înaltă, plin de frunziș și doldora de struguri).
După 40 min ajungem în final în inima „comunei”, un centru mic dar atent restaurat, clădiri sobre… aproape solemne.
Aterizăm la primul și cred că și cel mai faimos winebar din oraș: Secco… unde descoperim în premieră națională.. 
: Prosecco fără bule 
.Pe principiul „omul cât trăiește învață” ne luăm 2 pahare de „tranquillo” aka prosecco fără bule și descoperim un vin, foarte proaspăt cu note citrice și florale dar cu un aftertaste îndrăzneț ușor amărui. Perfect pentru aperitif 
.
La retur am observat niște stații de bus însă fiindcă nu am văzut niciun autobuz trecând, tot pe jos ne-am întors la cazare.
DEGUSTĂRI
A 2-a zi ne adaptăm planul văzând clar că ne trebuie mașina ca să ajungem la podgorii așa că subsemnata se sacrifică din nou ca „autista”* și luăm traseul de pe „Strada del Prosecco” cu degustări – într-un stil mai mult decât spontan – la:
*vă lansăm provocarea de a căuta pe google translate cum s-ar traduce în italiană „I am the driver” .
Canevel
Prima oprire la vreo 10 min de la cazare, „micuța cramă” (așa s-ar traduce „canevel”) de tip „cru” e cocoțată pe un deal terasat meticulos și plin ochi de Glera. Am avut parte de o degustare clasică de 3 tipuri de Prosecco extrem de minerale.
PDC Cartizze
Tragem aer în piept și ne aventurăm cu mașina pe cele mai înguste poteci (ca drumuri sigur nu erau) ale celui mai cel deal din zona Prosecco 
. Aflăm că zona „Cartizze” mai e numită și „Pentagonul de Aur” din Valdobbiadene Conegliano din cauza formei în care sunt dispuse podgoriile pe o suprafață extrem de redusă însă cu un terroir bogat din punct de vedere microclimat, expunere (sudică) și sol (marnă, lut, depozite marine).
Nu ne era familiar gustul prosecco-ului din zona Cartizze și constatăm că e … dulce 
. Bine… mai exact în stil „dry” pe scara nivelului de zahăr al Prosecco.
Deși nu suntem fani ai vinurilor dulci sau prosecco dry, am fost impresionați de complexitatea și eleganța notelor de caise și pere coapte, piersici și flori de salcâm.
Având în vedere exclusivitatea, vă dați seama că prețul a urcat, o sticlă pornind de la 20€.
Colline Guizzette
Rămânem în Cartizze și ajungem pe nepusa-masa la Colline Guizzette unde testăm în altă premieră națională un Prosecco Sui Lieviti sau Col Fondo. În traducere: Prosecco on the Lees sau pe drojdii …. aka produs printr-o metodă semi tradițională.
Sunteți în ceață… știm pentru că și noi eram deci era cumva un Prosecco produs în stil de șampanie, cu a 2-a fermentație nu în tanc ci în sticlă dar…dar, fără procesul de remuage și degorgare (aveți aici explicat -》degorjarea sampanie vin spumant)
De departe cel mai inedit prosecco de până acum, remarcându-se prin note mult mai complexe de pâine prăjită și brioșe, dar totuși proaspăt din cauza terroirului și a profilului de Glera. Super cool 
.
Val d’Oca
Deși ne documentăm destul de mult oriunde mergem, avem „norocul” de a ateriza ba în sărbători naționale, ba când e duminică, și tot așa. De data asta am aterizat când se cultivau strugurii. Și deși v-ați gândi că ar fi un super moment, ei bine nu era deoarece aproape toate cramele erau ocupate cu recolta.
Duduiau străduțele și potecile cu tractoare și remorci pline de struguri (moment în care ne și rugam să nu ne vină vreunul din față când eram pe dealuri) și cu greu am găsit disponibilitate pentru degustări.
Dar… nu suntem noi chiar așa năpăstuiți de soartă pentru că găsim deschis un semi muzeu sau mai bine zis centru de vinuri (că era musai să fie unul) la Val d’Oca.
Pe scurt, imaginați-vă un sistem de tip cooperativă care colectează struguri de la aprox 600 de crame mai mici sau chiar familii din zona Valdobbiadene Conegliano și care ulterior procesează strugurii, produc și îmbuteliază ulterior Prosecco.
A fost o experiență educațională pentru că aici ni se explică în detaliu geografia locului, metodele de producție și aflăm de conceptul de „viticultură eroică” – asta deoarece 90% din strugurii din zonă sunt recoltați manual din cauza teraselor greu accesibile, acest lucru transformând culegătorii în pseudo alpinisti 
.
Testăm 3 tipuri de prosecco:
Un Santo Stefano Extra Brut cu note super minerale, urmat de Santo Barbozza Brut foarte floral și închidem cu ultimul Cartizze însă în stil Extra Dry cu note de fructe tropicale și migdale.
Canello
Ultima oprire după ce am încercat să obținem recomandări de crame specializate pe „tranquillo” (aparent nu multe).
Aici găsim o atmosferă foarte faină la o familie practic în curte și un domn simpatic ne conduce înăuntru ca „unii” dintre noi să deguste 6 tipuri de vinuri „liniștite” dar și „efervescente” 
.
Ne-am înțeles perfect prin semne și am plecat fericiți cu o „recoltă” bogată.
Cazare ★★★★ din nou am ales o cazare de tip agropensiune deschisă recent, totul nou și superb decorată; proprietarii detineau și o podgorie „Pra dell’Ort” în apropiere și aveam un bar deschis non-stop alimentat bineînteles cu prosecco; locatia…asa și asa (am descris mai sus).
Vinurile ★★★★ comparăm cu celalalte zone din Italia și deși am descoperit foarte multe crame și vinuri (efervescente sau nu) de o calitate uimitoare, rămânem totuși la impresia initială și anume că sunt vinuri de consum imediat; ceea ce nu e un lucru negativ însa per ansamblu … noi cel putin ne străduiam de multe ori să identificăm alte arome decat cele standard de lămaie, măr și poate flori albe.
Masă ★★★★ micul dejun a fost în regulă, dar nu putem compara cu Piemonte sau Toscana iar cinele luate în oraș clar „păste medie” 
Am reveni: mmmm …. poate dacă suntem prin apropiere
Bine de știut:
- prosecco nu rezistă în timp, e destinat consumului imediat
- destul de slab alcoolic (9-11%)
- inițial Prosecco era doar „tranquillo” însă de abia după 1950 cramele încep să experimenteze și să producă Prosecco în stil „spumante” (efervescență totală cu dop de plută de tip ciupercă) și „frizzante” (semi efervescent care poate avea și dop de metal)
- e atât de accesibil datorită metodei de producție (cantitate mai mare comparativ cu șampania)
- e super versatil – acompaniază ORICE fel de mâncare, însă super recomandat este pentru mâncare asiatică și aperitive
- se poate servi atât simplu cât și în cocktailuri (adică cine nu a auzit de Aperol Spritz? )
)