Champagne

Disclaimer: Ce veți citi mai departe sunt impresii și povești din prima noastră excursie în cea mai faimoasă regiune viticolă de vin spumant din lume. Este intimidant și chiar nedrept să încerc să redau doar în câteva fraze bogăția, expertiza, tradițiile de secole ale acestui tărâm magic și munca titanică a acestor oameni. Așadar, imaginați-vă un ghid al începătorului presărat pe ici pe colo cu aventuri, sfaturi practice (de tipul „așa nu” ) și câteva legende ca să înțelegeți mai bine dedesubturile șampaniei.

Începuturi (atât ale noastre, cât și ale licorii)

24.12.2025 – Ajun de Crăciun – Găsim sub brad o sticlă de Ruinart Blanc de Blancs. Știți vorba aceea „ignorance is bliss”? Nici cea mai mică idee nu aveam despre Ruinart, dar nu vă mint când vă zic că în momentul în care am testat primul pahar m-a lovit instant. Câtă finețe, ce perlaj, ce note elegante… what is this? Și uite așa ne-am trezit planificând prima noastră excursie în Champagne .

Cín Cín!

Folosită pentru a celebra trecerea dintre ani, inaugurări de clădiri și nave, nunți, botezuri, onomastici, Formula 1 și câte și mai câte… șampania își face apariția în cele mai speciale ocazii și este practic o licoare sinonimă cu sărbătoarea. Însă ce poate nu se știe este că șampania apare dintr-o pură greșeală în secolul al XVII-lea (deși în zonă romanii plantaseră viță de vie încă din secolul I), când băutura începuse să refermenteze în sticlă și să explodeze în pivnițe, fapt ce i-a atras și o denumire pe măsură: „le vin du diable”.

Râdem, glumim, dar în perioada respectivă nu erau cunoscute cauzele exploziilor care provocau multe accidente – nu știm dacă mortale sau nu, dar nu ar fi exclus.

Originile șampaniei sunt legate de numele unui călugăr pe nume Dom Pérignon (știm deja de influența ordinelor monahale asupra vinului, mai ales în Franța), însă la o documentare mai atentă constatăm că povestea nu e altceva decât o frumoasă strategie de marketing… adevăratul inventator ar fi nimeni altul decât un britanic.

Quelle horreur! ar spune francezul de rând, dar… lui Dom Pérignon îi recunoaștem totuși contribuția din punct de vedere al perfecționării procesului. El creează primul „blanc de noirs” din Pinot Noir și încearcă să stabilizeze bulele buclucașe, pe atunci fiind văzute ca un defect. Le place sau nu, britanicii au avut un rol extrem de important în industria vinurilor franțuzești (vedeți articolul despre Bordeaux), iar când vorbim despre șampanie, un rol esențial îl are rezistența sticlei, pe care tot britanicii o vor perfecționa.

Nota bene: Încă din 1891, regiunea Champagne își cere drepturile și declară prin lege că doar vinul produs în zona cu același nume se poate numi și vinde ca „Champagne”. Restul e vin spumant, cava, prosecco etc., dar nu șampanie.

Regiune sau vin? Ambele!

Champagne este atât numele băuturii magice, cât și regiunea, mai exact cea mai nordică zonă viticolă a Franței, la limita „centurii” vinului, și anume la 49° latitudine N. Nu chiar așa de frig precum în Mosel , dar imaginați-vă o medie anuală de 11°C (brrr! ) și vreo 15°C pe parcursul sezonului viticol (aprilie – octombrie, cf. WSET).

Ați crede că acum, cu încălzirea globală, ar fi mai cald, cu zile mai senine și călduroase, însă fenomenul se exprimă variat, dacă nu chiar extrem: grindină, vânt puternic, secetă etc. Înghețul în timpul primăverii este de fapt principalul „inamic” din regiune deoarece, în perioada martie-aprilie, temperaturile sub 0 grade pot să nimicească vița proaspăt înmugurită. Și așa cum vă imaginați, dacă mugurii pier, șansele sunt infime ca vița de vie să își mai revină, deci în concluzie: recoltă ratată .

Noi am aterizat anul acesta la mijloc de mai, dar înainte cu doar două săptămâni să ajungem noi, multe podgorii atât din zona Champagne, cât și din Burgundia au fost impactate de un val de temperaturi negative, așa că producătorii s-au orientat spre sprinklere, încălzitoare electrice sau de tip lumânări (parafină) și eoliene pentru a împiedica înghețul viei .

Din ce am citit recent, aproximativ 40% din producția de struguri din zona Champagne de anul acesta a fost impactată de valul de îngheț de la finalul lunii aprilie… dar… există speranță, în special datorită modului de a produce șampanie .

Triada efervescentă

Dar să începem cu începutul și anume: ce soiuri de struguri sunt „permiși”* pentru cultivare în Champagne?
(*permiși – pentru că Franța și pentru că reguli )

Răspunsul corect este 8 soiuri, dar de reținut este Sfânta Treime: Chardonnay (alb) + Pinot Noir (rosu) + Pinot Meunier (rosu)

Soiuri care se preteaza perfect celei mai friguroase regiuni viticole din Franta:

• Chardonnay (alb) — 31% din culturi: aduce aciditate, eleganță și prospețime (dă naștere celebrei „blanc de blancs”, adică șampanie din soiuri albe).
• Pinot Noir (roșu) — 38% din culturi: soi predominant, însă foarte pretențios și delicat, coloana „vertebrală” a șampaniilor „blanc de noirs” (alb din negru – pentru cei care află pentru prima dată… da, se poate face vin alb și din struguri negri / soiuri roșii ).
• Pinot Meunier (roșu) — 31% din culturi: sau pe scurt Meunier, un strugure despre care se zicea că ar fi fost de umplutură, dar care s-a dovedit a fi un partener de nădejde deoarece este foarte rezistent la îngheț și aduce note fructate și echilibru..

Și da, ați ghicit, undeva la 90% din șampaniile comercializate astăzi sunt de fapt cupaje, nu doar din soiuri diferite de struguri, dar și din ani diferiți (pe etichetă veți vedea termenii de „non-vintage” sau, mai nou, „multi-vintage”, adică mix de struguri / vin din mai mulți ani).

Poate suna negativ sau ciudat pentru unii, dar chiar din contră, cred că este de fapt un fel de Plan B, care asigură nu doar consecvența (stilul „semnătură” al celor mai celebri producători), dar și un plan de rezervă din punct de vedere economic (mai ales în cazuri de vreme nefastă care, de regulă, pun în pericol recolta).

Procesul pe scurt

Metoda tradițională sau champenoise presupune ca a doua fermentație să se producă direct în sticlă (de aici apar bulele), pe când la prosecco, de exemplu, aceasta se produce în tancuri de oțel. De aici rezultă și una dintre diferențele notabile de preț .

Regiuni și nivel de calitate

Sunt 5 regiuni în total:

• Côte des Blancs (ați ghicit: se cultivă Chardonnay)
• Côte de Sézanne (tot alb)
• Montagne de Reims (Pinot Noir)
• Côte des Bar (Pinot Noir)
• Vallée de la Marne (Meunier)

Spre deosebire de celelalte regiuni viticole, în Champagne nu podgoriile individuale primesc statut de Grand sau Premier Cru, ci întregul sat. Curios, pentru că în mod evident nu toate loturile au același nivel de calitate, iar producătorii celebri de șampanie (aka „grandes marques”) colectează struguri din aceste sate pentru ca ulterior să își facă „blendul casei”.

Cazări, puncte gastronomice și wine bars

Am decis să înnoptăm în cel mai mare oraș din regiune: Reims* și de acolo să vizităm podgorii și alte obiective.(odată ajunși acolo, aflăm de competiția dintre cele două capitale neoficiale: Reims și Épernay).

Reims – nume pe care l-am pronunțat greșit „rem” și nu „rans” (?!?!) tot timpul cât am stat în Franța – te vrăjește pe loc cu aerul istoric și mai ales prin catedrala care pare brodată, celebră pentru încoronarea a 33 de regi francezi.

Am mers pe mâna Airbnb de data aceasta și am ales un apartament micuț, dar cochet, în centrul orașului, pentru a putea să mergem pe jos.

Aveam o brutărie la colț de stradă de unde luam niște baghete din domeniul SF . Însă, așa cum mulți știu, Franța stă prost la capitolul cafea sau, mai bine zis, localuri cu cafea de specialitate, așa că am mers pe cafea la filtru sau, în caz de îndoială, pe clasicul espresso.

În Reims am ales să vizităm cea mai veche casă de șampanie din lume: RUINART (din motive evidente, menționate la început ).

Rezervarea am făcut-o cu două săptămâni înainte să ajungem și, ca să vă dați seama cât de mult îmi doream să vizitez locul, găsisem doar două locuri libere, însă turul era în limba franceză. Mi-am zis că o să îmi reactivez cunoștințele latente din liceu și aia e… ne focusăm pe partea practică.

Ajungem cu câteva minute înainte și ce recepție… ce intrare absolut spectaculos! Am vizitat multe crame, dar ce am văzut aici… e greu de descris. Ca design, clădirea principală aducea bulă de șampanie: multă sticlă, oglinzi și calcar – roca semnătură a zonei – tocmai pentru a eleva experiența.

Domnișoara de la recepție ne ajută și face cumva să ne lipească de un alt grup vorbitor de engleză. Începem turul afară, în grădinile de tip muzeu în aer liber, apoi coborâm în subteran, la cam 38 de metri adâncime, în galeriile de cretă („crayères”) care, aparent, legau casele de șampanie în perioada războaielor.Acum, cei 8 km de galerie subterană ai celor de la Ruinart – patrimoniu UNESCO – adăpostesc nu mai puțin de 3 milioane de sticle de șampanie, echivalentul a zeci de milioane de euro.

Veche din 1729, casa Ruinart este fondată de rémois-ul Nicolas Ruinart, inspirat de unchiul său, Dom Thierry Ruinart, cel care a venit cu ideea perfecționării „vinului cu bule”. Soiul emblemă al casei este Chardonnay – un strugure versatil și adaptabil, însă care capătă note mai rafinate în terroir-ul din Champagne. Se lucrează, bineînțeles, și cu frații Pinot, toate soiurile fiind aduse de pe parcelele Grand și Premier Cru din Côte des Blancs și Montagne de Reims.

Deși legătura este uneori contestată, consider totuși că solul influențează considerabil profilul vinurilor. În cazul de față, Chardonnay-ul din Côte des Blancs se impune prin eleganță și structură; găsim note citrice și de măr verde, precum și arome delicate de patiserie și migdale.

Galeriile sunt impresionante, turul este extrem de interactiv vizual și auditiv, iar la final ne întoarcem într-una dintre clădirile principale. Mai exact, în salonul principal de degustare, unde găsim expus primul tablou în care este reprezentată o sticlă de șampanie – tablou comisionat în anul 1735: Le Déjeuner d’Huîtres (The Oyster Lunch).

Degustarea a cuprins 3 tipuri de șampanie:

• Ruinart Blanc de Blancs
• Ruinart Blanc Singulier
• Dom Ruinart Blanc de Blancs

Îmi aduceam aminte ce învățasem la curs vizavi de modul în care simți pe bolta palatină și pe obraji bulele de șampanie (față de un vin spumant clasic) – o finețe remarcabilă, neagresivă și delicată. Brioșe, pâine prăjită, cireșe și trandafiri împletite armonios cu note de grapefruit și mere verzi. Sublimă toată experiența!

Interesant de menționat este grupul cu care eram în tur: 98% erau turiști aflați în zonă, însă nu îmi era foarte clar pentru ce (nici ghidului) și care erau… cumva… doar pe acolo. Era foarte evident că nu înțelegeau ce beau, pentru că la final au lăsat aproape toți mai mult de jumătate din pahare pline cu Dom Ruinart Rosé. O șampanie care necesită „doar” 12 ani pentru a fi produsă și maturată și care se vinde cu un preț de minimum 350€. Câtă risipă

Escapada în Épernay: Bulevardul Milioanelor

Îmbătați și la propriu, și la figurat, luăm un tramvai, apoi un tren spre Épernay – o variantă foarte convenabilă, mai ales dacă nu aveți un șofer „de sacrificiu”. Este un drum pitoresc de aproximativ 30 de minute care taie cele mai epice vii din Montagne de Reims.

Ajungem în micul orășel de doar 22.000 de locuitori, care deține însă cel mai scump bulevard din lume: Avenue de Champagne. Am căscat ochii neîncetat și am făcut poze cu nemiluita, absolut vrăjiți de opulența vilelor din secolul al XIX-lea ale celor de la Moët & Chandon, Dom Pérignon etc. Vilele ca vilele, dar averile nu erau la suprafață, ci în subteran, unde am găsit alte galerii de cretă.

Schimbăm macazul și mergem pe o experiență de data aceasta mai spontană – asta după ce am văzut autocarele pline de turiști din parcare – și ajungem la casa de șampanie MERCIER. O degustare mai scurtă cu 30 de minute, un tarif de 4 ori mai mic față de Ruinart și o șampanie mai „populară”.

Casa Mercier a atras încă de la începuturi prin marketing: cel mai mare butoi de tip „foudre”, prima reclamă de tip film mut și prima casă de șampanie care a permis turiștilor să viziteze galeriile subterane. Experiența a fost totuși interesantă: ne-am plimbat din nou prin galeriile subterane lungi de 18 km cu un trenuleț (similar cu cel din Cricova și Mileștii Mici, însă automat), am vizionat filmulețe, am avut jocuri și un tasting la final.

La capitolul wine bars…

Deși ne-am documentat temeinic, tot în baruri random am ajuns. Și deși tot ce am băut a fost de excepție, elementul surpriză a venit când ceream nota de plată .

Prețul de pornire al unui pahar de șampanie în Reims și Épernay este de 12€. Ne tot gândeam că poate n-am ales noi cum trebuie barurile, poate că este de la inflație… dar cam asta a fost realitatea.

Pe lista noastră au fost:

• Le Trésor – Champagne Bar
• Épicurien
• Caviste
• De la Poissonnerie des Halles (mega recomandare, însă cu rezervare în avans)

Recomandări practice (învățați din greșelile noastre)

• Abateți-vă de la ruta clasică: Este important de bifat măcar o casă de șampanie de renume, dar și mai specială este experiența cramelor mai mici, de tip afaceri de familie sau „boutique”. Aventurați-vă prin sate mai puțin cunoscute, fără programare, dar înarmați cu puțină franceză . Noi nu am apucat din cauza timpului redus, însă data viitoare așa facem clar!

• Pregătiți bugetul: Puneți bani la pușculiță și la ciorap, veți avea nevoie, fie că o ardeți boutique, fie mainstream.

• Logistica în podgorii: Ca în multe alte zone viticole, nu există niciun tren, autobuz sau vehicul care să lege podgoriile sau cramele între ele. Aveți noroc că unele case mari de șampanie sunt pe aceeași stradă, deci măcar tastinguri puteți face mai organizat (atât în Reims, cât și în Épernay).

• Rezervările sunt obligatorii: Pentru casele mari, rezervarea în avans pentru turul de cramă este musai (cu aproximativ 2 săptămâni înainte) și vine cu un preț, de regulă, usturător (pleacă de la 25€/persoană… la Ruinart a fost 110€/persoană). De asemenea, restaurantele bune necesită rezervare (ca peste tot în Franța, bien sûr ).

• Cazarea: Depinde ce vă doriți. Puteți înnopta la wine hotels, însă noi aveam un buget prestabilit, iar o noapte de cazare la un astfel de hotel depășea 200€. Așa că am decis să investim mai degrabă în degustări decât în cazare.

• Mâncarea: Mergeți pe mâna Google Maps și veți găsi cu siguranță opțiuni bune în orașe și în afară. Din nou, luați în considerare că vă trebuie rezervări în avans.

• Orașele: Reims și Épernay sunt superbe amândouă. Am sta tot în Reims dacă am reveni; se vorbește engleză puțin mai des pentru că este plin de turiști internaționali (SUA și China, în mod special).

Mai venim? Hmm… În ciuda notei maxime, cred că m-aș gândi a doua oară înainte să revin. Vibe-ul a fost mai degrabă „pretentious”, însă dacă am reveni, cu siguranță am alege un alt traseu… mai mult pe case boutique… poate.

Fin.