Într-o viață anterioară, șofer de tir am fost cu siguranță că demult am pierdut șirul călătoriilor din RO în DE și invers .La începuturi m-am dat vitează / viteji și mergeam dintr-o bucată din România în Germania dar fost-ai lele cât ai fost… .
Așa că acum standardul implică o oprire undeva pe la mijlocul drumului.
Și fiindcă din greșeli învățăm, inițial alegeam vreun motel sau ceva destul de banal, până când mi-a picat fisa că pot îmbina utilul cu plăcutul și că pot alege în loc o zonă viticolă sau orașel renumit pe scena viticolă (cu o abatere de aprox 30/45min).

Și uite așa cu noua strategie, am descoperit bijuterii de orașe precum Brno și Mikulov, Bratislava, StPölten și Burgenlandul austriac iar de data asta am ales o zonă mai puțin cunoscută dar care ne-a căzut cu tronc: Sopron, Ungaria .

Sopro….cum?

Recunosc că inițial căutam o podgorie cu cazare sau un wine hotel undeva pe malurile terasate ale Dunării în Austria dar văzând prețurile, m-am reorientat și am căutat în țările vecine mai puțin înstărite dar cu tradiții în ale vinului cel puțin la fel de vechi.

Aveam puține așteptări dar Sopron s-a dovedit a fi un micuț „Mikulov” al Ungariei (pt cei curioși despre capitala vinurilor de Moravia citiți mai multe aici -》Mikulov).
Numele e cel puțin haios pentru noi românii pentru că în limba română „șopron” vine din împrumutatul cuvânt german „schoppen” adică adăpost, însă în cazul de față, orășelul, inițial numit „Scarbantia” de către romani, e rebotezat „Suprun” ulterior „Sopron” – însemnând înțelept, după unul din fondatorii acestuia.

A fost odată ca niciodată…

…un orășel cu doar 61000 de locuitori și care se laudă cu multă istorie, clădiri în stil baroc și cu porecla de „Capitala Kékfrankos-ului” (Blaufränkisch pt cei ce nu recunosc denumirea în maghiară a strugurelui ).
Dar…ce aflăm de la localnici este că de fapt porecla i se atribuie relativ recent pt că inițial era inițial o zonă dominată de soiuri de struguri albi.

Phylloxera rade tot – ca aproape peste tot în Europa între 1850 și 1880 – și se replantează soiuri roșii, printre care acum faimosul Kékfrankos.
Și fiindcă istoria are un obicei oarecum ciclic, observăm că soiurile albe se întorc în viile Sopronului, nu datorită unor inamici invazivi ci datorită … pieței.

Am mai menționat și în alte articole că preferințele generațiilor se schimbă radical: gen z preferă cât mai puțin (sau deloc) alcool, și dacă e totuși alcool, atunci să fie cât mai ușor și proaspăt, natural, cât mai puțin dulce și … acidulat.
Iar industria vinului se adaptează, inclusiv cea din Sopron: move over Kékfrankos enter Zöld Veltelini (aka Grüner Veltliner) & Furmint, în cele mai variate stiluri: sec, demisec, baricat sau nu, pet-nat, sparkling.

Sopron primește a 2-a poreclă anume: „cel mai loial” oraș din Ungaria …deoarece după primul război mondial când se retrasau liniile pe hartă datorită prăbușirii Imperiului Austro Ungar, în urma unui pseudo referendum, locuitorii Sopronului au ales să rămână în Ungaria și nu în Austria.

Distanța din Sopron până la granița cu Austria este de doar 1km și tocmai datorită acestei proximități, noi am concluzionat, după ce l-am luat la pas, că orășelul este foarte organizat și bine pus la punct, curat și îngrijit, vorbitor fluent de germană și tolerant cu euro nu doar cu forinți.

Sol și soiuri

Ca în aproape toate țările europene încadrate în centura vinului (lat 30-50°N) romanii sunt cei care plantează primele vițe de vie în Sopron (deja clasic) însă influența germanică se resimte puternic asupra industriei și tradițiilor viticole în ultimele sute de ani.
Zona Sopron împarte mult din teritoriu cu Burgenlandul austriac, deci vom găsi multe soiuri „nemțești” precum Riesling, Grüner Veltliner, Silvaner, Blaufränkisch, Zweigelt, Dornfelder etc

Solurile variază de la calcar, argilă, loess însă ce e unic în Sopron e fundația de șist de tip mică (ardezie) care dă o amprentă profund minerală vinurilor.
O regăsim mai ales în zona lacului Fertő / Neusiedl (zona Spern Steier) care contribuie și la îmblânzirea climei subalpine și la crearea de mucegai nobil (efect de tip Tokaj)

Winehotels & Winebars

Deși micuț, sunt multe variante de cazări așa că am ales ceva central via booking: Florand Wine Hotel.
La capitolul winebars ne-a plăcut Taste Vino și Koffer Bor Bar însă recomandăm să vizitați tot districtul Ponchichter faimos pt pivnițele pline ochi cu barrique uri de vin.

p.s. Am bifat foarte scurt și Vinodom însă nu recomandăm.

Wine/Wineries

Steigler

După un mic research ajungem în final în districtul Ponchichter pe strada Balfí și spontan verificăm dacă putem face o degustare. Nu doar că s-a putut dar am aterizat fix într-o degustare planificată de alți invitați la care ne-am alăturat.
Îl cunoaștem pe Tamas Varga, oenologul Steigler care ne povestește despre tradiții, terroir, vinificație în alb și câte și mai câte.
A fost cea mai detaliată și pasionată incursiune viticolă avută până acum și așa am reușit să testăm nu mai puțin de 10 super exemplare de vinuri care au trecut prin mâna lui.

Am început cu un vin spumant foarte reușit Brut Nature cu note de mere verzi, lămâie și pâine prăjită, apoi am continuat cu 2 variante de Pet-Nat, Zöld Veltelini în toate formele posibile, un Furmint cu note de popcorn care ne-a sucit mințile (3 sticle au venit cu noi ) Kékfrankos mono varietal și în cupaj și un vin „paradoxal” – așa se și numea și era – adică un Kékfrankos vinificat în alb. M-am chinuit fără succes vreo 5 minute să îl degust în orb dar degeaba că nu am nimerit, chiar greu de descris însă de apreciat caracterul inovator al lui Tamas și al producătorilor locali care pun accent pe adaptarea la tendințele actuale.

Luka Winery a fost prima pe listă însă nu am fost norocoși să îi găsim deschiși pentru o vizită datorită recoltei, însă nu ne-am dat bătuți și am testat un Kékfrankos ca la carte la un winebar.

O minunăție de vin: magiun de prune și cireșe coapte, vișine, fum și stejar, ciocolată și condimente, un iz de pat de frunze, piele și cafea și cu un potențial fantastic de invechire.