ALSACIA

Alsacienii spun că au luat ce e mai bun din Franța și ce e mai bun din Germania…adevărat sau fals?
Hai să vedem!

Cu vin sau fără vin, Alsacia este un tărâm ca de basm, care fermecă pe loc (nu degeaba a inspirat decorurile din Frumoasa și Bestia )

Dacă vreți să vă petreceți câteva zile căscând ochii pe case vesel colorate, vechi chiar și de peste 500 de ani, sate pitorești, castele medievale și tradiții culinare de secole, Alsacia le bifează pe toate.

Cu o istorie bogată și tumultuoasă, „Alsace” sau „Elsass” ni se arată ca o jucărie pe care se ceartă doi frați, în cazul de față: Franța și Germania.

Schimbă „echipa” de 4 ori într-o perioadă de doar 74 de ani iar acest lucru se resimte profund atât asupra comunității vorbitoare atât de limba franceză cât și germană, denumirilor duale de orașe (ex: Riquewihr / Reichenweier) asupra numelor și prenumelor alsacienilor (Etienne Muller sau Francois Schneider etc.) gastronomiei (flammkuchen aka tarte flambee) și mai ales asupra:….vinurilor.

Din savoir faire francez presărat cu soiuri de struguri preponderent nemțești (adaptate la vreme) cultivate mai mult terasat pentru a capta cât mai mult căldura soarelui, sticle de vin elongate inspirate din cultura locală (flûtes) rezultă vinuri cu dublă personalitate de o complexitate rară.

Geografie 🗺

Sus pe harta Franței, vedem o fâșie de pământ lângă granița cu Germania, aproape pe aceeași paralelă ca și Champagne, ceea ce înseamnă că este…răcorică .

Alsacia are o temperatură medie din timpul sezonului de creștere al viței de vie de 13.7°C dar…grație celebrilor munți Vosges, care acționează ca un scut natural împotriva vânturilor aducătoare de ploi din partea Atlanticului, avem influențe moderate, cer mai mult senin și mai nou, datorită încălzirii globale, temperaturi ușor mai ridicate.

Învățăm la școală (wset) că lipsa ploi + cer senin = viticultură sustenabilă / organică. În momentul în care apar ploile, inevitabil ai și mucegai, dăunători și e musai să scoți artileria grea de metode pt a le combate.

Grație acestor condiții destul de rare în Franța, Alsacia se mândrește tare cu eticheta de sustenabilitate, aproape jumătate din totalul podgoriilor fiind organice și biodinamice.

Dacă vă aventurați într-o drumeție sau chiar și dacă priviți atent la marginea satelor, imposibil să nu observați dealurile terasate și vițele de vie plantate cumva „invers” – adică rânduri verticale și nu orizontale cum suntem obișnuiți să vedem. Putem să punem din nou pe seama influenței nemțești (vedem același stil de plantare în Mosel, Rheingau etc.) sau poate cine știe…adaptare la condițiile meteo. De regulă deal terasat și plantare pe verticală înseamnă expunere mai mare la soare și absorbție de căldură. Mai adaugi lângă și în curs de apă (gen Rin) pentru extra căldură (efect de oglindire) și ai condiții perfecte pentru struguri .

1) Colmar

Chiar dacă este ultra-turistic și trebuie să vă înarmați cu răbdare pentru a trece peste valurile interminabile de vizitatori (în special asiatici) merită măcar odată bifat.

În capitala vinului Alsacian – apropo intactă din punct de vedere arhitectură, fiind „salvată” de Hitler de la bombardamente din cauza frumuseții sale zice – veți găsi case adorabile cu celebrele bârne de lemn „fachwerk”, rânduială nemțească și o gastronomie cel puțin interesantă: eu i-am spus bucătărie nemțească – adică preparate destul de copioase – cu un twist franțuzesc️.

Vă recomandăm măcar o plimbare pe canalele Colmarului iar pentru degustări de vinuri nu trebuie să închiriați mașini sau să vă agitați foarta tare pentru că multe din crame sunt în interiorul burgului.

Noi am testat 6 vinuri de la Martin Jund: Cremant, Pinot Blanc, Pinot Gris, Gewurztraminer, Riesling și Pinot Noir.

Fericiți am fost tare să constatăm că puteam să facem în sfârșit walk-ins (adică degustări spontane) să găsim oameni faini și armosferă foarte prietenoasă și CAFEA de specialitate (cât am mai suferit în alte orașe din Franța dar ce să zic: dacă ai de toate nu e bine că e prea turistic și dacă e autentic n-ai una și alta…c’est la vie)

Cazarea am ales-o într-un orășel la 10 minute de Colmar pentru că: buget și pentru că: parcare -> Hotel SPA Restaurant Husseren Collections…iar aici oameni buni…drum roll am descoperit, bineînțeles pur accidental, cel mai cel Riesling pe care amândoi până în prezent, l-am băut vreodată .

Nu cred că pot să descriu cât de tare mi-a căzut cu tronc. O asemenea precizie și eleganță nu am întâlnit vreodată în vreun vin sau în vreun Riesling.

Introducing Paul Scherer….un vinificator din Husseren-les-Châteaux Husseren-les-Château, un sătuc adorabil pe Route des Vins d’Alsace, satul cu cea mai înaltă elevație din Alsacia dacă nu mă înșel.
O podgorie de tip boutique de care probabil n-a auzit nimeni dar ar trebui. 100/10, coronițe și statui, lumânări la biserică și lampadare pe apă pt că efectiv am rămas muți ce Riesling am băut din zona Grand Cru Eichberg.
L-am testat în restaurantul hotelului și am încercat să luăm o sticlă sau 2 cu noi dar se vindeau doar la cutie de 6. Acum regretăm amarnic că nu am luat cutia .

Ce facem a 2a zi? Ne urcăm în mașină bineînțeles și căutăm obsesiv crama lui nea Scherer. Găsim crama dar nimeni în curte. Vedem o plăcuță pe care scria „Andre Scherer” și începem să ne facem tot felul de scenarii. Ne învârtim stânga dreapta pentru că nu vroiam să plecăm cu mâna goală și brusc apare un domn care ne întreabă ce căutăm. La auzirea numelui „Paul Scherer” tresară parcă și ne gonește rapid în franceză spunând că nu e deschis. Hmm… okay. Plecăm dezamăgiți dar cu speranța că poate poate mai ajungem pe zonă și clar mai încercăm.

2) Mulhaus

Recunoaștem că l-am ales mai mult din rațiuni logistice. Ne trebuia un oraș de tranzit când ne îndreptam spre nordul Italiei, deci parte din alt trip viticol.

Alt vibe, altă atmosferă mult mai urbană dar totuși cu o cultură a vinului bine dezvoltată. Găsim winebars cu prețuri decente și o clientelă mult mai „tânără” și relaxată – musai de încercat – La Quille.

Cazarea din păcate nu s-a ridicat așteptărilor dar pentru 1 noapte am supraviețuit într-un spațiu pseudo liliputan din Hotelul Berti.

3) Riquewihr

Pentru o experiență alsaciană cât mai autentică este cea mai bună alegere.

Câștigător al titlului „cel mai frumos sat francez” împreună cu alte 5 sate (să zicem că au fost la égalité ) Riquewihr este un sătuc medieval cu doar 999 de oameni care aduce a Disneyland.
Iar ne trezim holbându-ne în sus și în jos, analizând fiecare bârnă și colțișor și constatăm că în maxim 30 min ai cam văzut tot.
But wait…there’s more .Găsim în sat aproape din casă în casă, crame cu pivnițe care te ademenesc cu degustări…ați ghicit: spontane.

Am bifat multe dintre ele dar de remarcat:

• Dopff – o cramă cu tradiție din 1574 …care aflăm că se mută din zona Champagne în Alsacia pt a stabili prima apelație de Cremant d’Alsace .
  O sală de degustare mare și cu posibilitate de a face degustări varietale sau verticale.
• Hugel – una dintre cele mai vechi familii producătoare de vin din Alsacia (1639) la care ne-am uitat pe geam pt că am ajuns când făceau „siesta” franțuzească (merde)
• Bernard Schwach – la plezneală că era în drum dar ce surpriză ne-a făcut acel Cremant brut…un deliciu .
• Jung Gustave & Fils – perfect pt testare la pahar de diverse soiuri locale (așa că de încălzire sau intermezzo) plus alte wine bars.

Și acum să vă spun cum am ajuns de fapt a3a oară în Riquewihr, și de ce tocmai aici.

Vă spuneam că mi-a căzut cu tronc acel Riesling de la Paul Scherer, așa că fac cumva să ajungem din nou pe zonă și caut și niște evenimente pentru că de regulă în perioada septembrie/octombrie sunt festivaluri, concerte și se organizează chiar și recolte împreună cu turiștii pasionați.

Găsesc cu ajutorul gemini un festival al Rieslingului în Riquewihr.

Ah perfect, la fix îmi zic… caut detalii, verific locația, iau cazarea și ei ce să vezi, constatăm că festivalul este ceva…cum să vă spun: ultra local. Un fel de Festivalul Mustului din Cucuieții de Jos. 5 mese lungi în stil nemțesc, un cort și niște octogenari cu tentative de karaoke.

Stupefacția a fost maximă …Vino Vidi Vici ,

Ne-am continuat traseul prin sat și am zis că ne mulțumim cu cramele locale iar a2a zi, facem din nou pelerinajul la Husseren-les-Châteaux.

Trezit, băut o cafea notă -20 absolut teribilă de am ajus să dezbatem serios ideea deschiderii unei cafenele în Riquewihr, mâncat croissantul sfânt și după ce evităm alte valuri de turiști, ne apropiem de Paul Scherer.

Ca să fim din nou izgoniți, de data aceasta de o doamnă, pe motiv de nuntă. Era din nou închis.

Mda.

A fost o dată ca niciodată un Riesling divin. Pe care nu îl vom mai testa vreodată.

Fin.